The Cove sau cum putem fi manipulati

Incep aceasta postare cu un film care va rapeste peste o ora din timp, dar care va poate ilumina legat de ce se poate intampla intr-o tara civilizata cum este Japonia, nu ma refer la practica vanarii efective, ci la manipularea populatiei, si blocarea accesului la informatia de interes public.

Un astfel de film te pune pe ganduri si te face sa te intrebi cate alte lucruri sunt ascunse, despre care nu stim nimic si care ne pot face foarte mult rau.
Vanarea delfinilor este o practica plina de cruzime si atat de inutila incat nu stiu de unde sa incep, cate vreme nimeni nu vrea sa consume aceasta carne, ea este vanduta drept carne de balena.

Acte de cruzime savarsim cu totii zilnic, ma refer aici atat la abatoarele clasice, cat si la vanatoarea sportiva, care o practica oameni cu venituri substantiale ce simt un fior deosebit, ucigand de placere, nu din necesitate. In definitiv ar ucide si oameni, doar ca, pentru asa ceva nu obti un permis cu cativa banuti.
Acest documentar m-a facut sa plang cu disperarea unui condamnat, si mi-a reamintit de ce nu merg la circ.

Cand eram copil eram frustrata ca toti prietenii mei erau dusi la circ de parinti, doar maica-mea refuza cu indarjire sa o faca, si-mi spunea, daca vreau sa vad animale chinuite atunci ma duce la circ. Sa nu o intelegeti gresit, nu era nici o ecologista, nici nu ii placeau animalele de companie, dar ceva din structura ei, ii spunea ca ce se intampla acolo este dramatic gresit.
Astfel ca prima data am fost la circ la 16 ani, cu inima indoita sa nu se intample cum imi spunea maica-mea.

Iubesc animalele, si le prefer compania, oricarui om, chiar si a celor din familia mea,asa ca ajunsa in preajma cortului circului, mi-am lungit gatul sa vad animalele depozitatea pe afara, legate de picioare, sezand in propriile excremente...dar nimic nu te lovea mai tare, ca privirea lor, era ca a animalelor de plus, fara viata.
M-am apropiat foarte mult, si nu aveau nici o reactie, atat de supuse si pasive, stomacul meu s-a strans ca un nod...intreaga reprezentatie a fost ca o tortura, cine mai crede in frumusetea luminitelor colorate, cand ele decoreaza gardul lagarului?

Imaginile din filmul acesta mi-au gravat in memorie "Sa nu te duci niciodata la un delfinariu!"
Si desi nu-mi place sa fac la fel ca mama, trebuie sa ma inclin in fata ei, pentru ca stiu ca la randul meu voi face la fel, doar ca probabil voi fi mult mai dura, si-i voi face sa se uite la The Cove si la Earthlings, asa cum miseleste am facut si cu sora-mea.

Fiti duri, cruzi, rai, neinduplecati, legati de scaune, fixati in fotolii, obligati-va toti oamenii pe care ii iubiti sa vada aceste documentare, sa constientizeze ca optiunea lor conteaza.
Nu guvernele schimba lumea, ci oamenii obisnuiti pasionati de lucrurile in care cred!

in balans

ca in fiecare zi, si astazi mi-am luat bicicleta si m-am profilat rapid pe orizont, apusul imi inspira dorul de duca, e semnalul pentru noi inceputuri... astazi mirosea a flori de camp, mi-am lasat mintea libera sa zburde cu sanzienele, dar setea mi-a stricat reveria. am luat sticla si in timp ce o duceam spre gura un tipat puternic s-a ridicat de langa mine, am tresarit extaziata la gandul ca voi vedea un animal salbatic, la cativa metri distanta un uliu tanar, progenitura proaspata, incerca sa prinda curentii josi de la nivelul solului, pentru a se putea ridica, frustrarea si bucuria il faceau sa strige, ca un copil, il priveam fascinata, deja uitasem unde sunt, parintii lui erau in apropiere, pe rand se apropiau si apoi se indepartau, il incurajau sa-si dea drumul, sa se intinda si sa riste, pentru a deveni, a fi el insusi... asta e si viata o serie de oportunitati insirate cronologic, menite sa ne inspire sa fim, sa ne deschidem catre noi insine, sa ne cautam forta interioara, si apoi sa zburam peste lume, dar ca toate drumurile spre sine, vom urla de bucurie sau frustrare, vom cadea si ne vom ridica pentru ca nu exista decat astazi, aici si acum... eu inca nu zbor...

O noua perspectiva asupra vietii prin muzica clasica?

Mi-am generat o viata mult mai complicata decat doream, si iata ca din nou itzesc capul in lume, incercand sa ma scutur de bagajele care ma sufoca...un impuls a fost starnit si de videoclipul care il atasez mai jos...va poate schimba nu doar perspectiva, dar va poate salva viata ... Doamnelor si domnilor : Benjamin Zander!

Un nou an...noi rezolutii

Să fii o forţă a naturii în loc de un ghemotoc febril şi egoist de dureri şi suferinţe, care se plânge că lumea nu se ocupă exclusiv de realizarea fericirii sale - Stephen Covey