e liniste, in aer e doar un violocel pe a carui coarde adie cate-un sunet parca pierdut...notele inalte sunt dureroase...lentoarea cu care se succed celor adanci, precum calatoria in interior...
devine abisal, nimic nu e mai strain si mai familiar...noaptea nu poate fi mai alba, singuratatea mai plina de viata...un violoncel, o seara de vara...
un nod in gat, cat doare sa spui cuiva ca nu ai sa te mai intorci, sa citesti infinitul in ochi, sa ii privesti acum cand ii spui adio, stiind ca nu ai sa-i mai vezi niciodata...
...cu degetele intinzi urme usoare, pielea se infioara, de aproape e un univers fara margini, lumina iti mangaie spatele, in linistea in care doar violoncelul se aude dincolo de sunetele pielii tale, inchid ochii si incerc sa te pastrez...fara cuvinte, doar asa cum esti...fascinatie oarba...
Un comentariu:
Asta e chiar reusita, felicitari!
Trimiteți un comentariu