inapoi acasa, Hunedoara,
erau vremuri cand acasa era singurul loc in care viata avea sens...
cu furnalele luminate de apus, cu strazile inguste si copaci peste tot, cu noi culegand castane, alergand prin padure, prin parcul mare...totul avea sens...de ce as fi plecat?
am urmat apoi visul alor mei, pleaca, du-te, aici nu exista viitor.... si am plecat, aici in lumea lui nimanui, cluj, unde in marea de gri, zambesti cand dai peste cate un chip cunoscut, chiar si antipatica de tanti de la magazin ti-e draga...
in anii de faculta cand veneam acasa, imi parea orasul viselor pierdute, atatia oameni care au visat si care acum isi poarta frustrarea nerealizarii in viata de familie...in cafeaua de dimineata, in copiii lor, in sarbatorile in familie, cand vechile conflicte conjugale se reinprospateaza...
astazi acasa are alta dimensiune, pe vechile strazi inguste, unde miroase a liliac, si castanii iarasi au flori, ieri aveam 5 ani, astazi la fel...
imi amintesc tot, imi lipsesc copacii care au disparut de pe strada mea, dupa atatia ani, schimbarea imi pare brusca,
unde am fost pana acum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu