cand cerul parea mai departe

cand cerul parea mai departe

vineri, 30 aprilie 2010

Dreptate pentru lupi

Urmatorul articol este preluat din revista As, cum nu puteam sa pun mai bine situatia in cuvinte, redau mai jos o scrisoare a inginerului silvic Casian Balabasciuc.

"Doresc sa nu am dreptate. Sa nu fie adevarat ca rasa umana are tendinta sa urasca natura. Singura specie de pe Terra, care isi aroga dreptul sa judece si sa dea verdicte, o face prea frecvent cu patima si subiectivism. Sa fie carenta de educatie? Sa fie un mod de a se absolvi de propriile pacate, aruncand o vina inexistenta altor vietuitoare, randuite cu drepturi egale in lume, de Dumnezeu?

Intr-un numar mai vechi din revista am citit randurile unei doamne despre un frumos pui de caprioara. Ganduri gingase, sentimente delicate, interpretari oscind intre dragoste materna si manie nedisimulata. Un articol care se incheia cu un post-scriptum vehement, indingnat si neiertator, care incrimina existenta lupului.

Totul pornise de la un scenariu in care o haita ucisese caprioara mama, lasand doi ieduti orfani. O acuzatie grea ca un blestem pe capul unei specii a carei singura vina este ca exista. Ca specialist am sesizat usor ca acest scenariu nu poate fi real. In perioada in care ciutele si caprioarele odraslesc, lupii nu vaneaza in haite. Nu! Natura isi are legile ei, adesea dure, adesea de neinteles pentru noi oamenii, dar de fiecare data cu mult mai drepte si mai simple decat legile omenesti.

Natura se conduce dupa niste pricipii ferme, foarte exacte, cum ar fi autoreglarea, autoconservarea, echilibrul dinamic. Doar acestea au facut ca speciile de plante si animale sa coexiste ere in sir fara sa se distruga intre ele, fara sa se extermine. Singurii care au putut sa le infranga, sa le destabilizeze, am fost noi, oamenii.

De coltii lupului nu s-a prapadit nici o specie. Din cauza cruzimii noastre au disparut foarte multe. Unii urasc lupul pentru ca ucide. Acesta i-a fost destinul harazit de Dumnezeu: sa se hraneasca cu carne. Lupul ucide pentru ca ii este foame, lui si puilor sai. Omul ucide pentru ca se amuza, spectacolul morti il distreaza, ii satisface orgoliul de asa-zis erou.

Lupul supravietuieste exclusiv gratie calitatilor sale: instinct, dibacie, forta fizica, inteligenta. Omul doar nascocirilor care il fac atotputernic.
Lupul vaneaza cinstit, rapunandu-si prada prin forta si agerimea sa. Vanatorul se foloseste de autoturism, glonte, luneta, capcana sau de perfidia lantului care chinuie ingrozitor prada.
Lupul vaneaza, de regula ce este mai usor: animale bolnave, imbatranite, slabe sau se multumeste cu cadavre. Omul omoara ca sa se faleasca. O executie organizata, perfida fara urma de risc.

Faptul ca exista legi care protejeaza unele salbaticiuni este meritorie. Prin ele, omenirea isi recunoaste vina de a fi intervenit prea brutal si adesea cu nepricepere in fragilul echilibru al naturii. Din pacate multe distre aceste legi raman insa litere moarte. Tot omul este cel care le incalca sau nu le aplica, din ignoranta sau din egoism.

Motivul real poate ca nu mai prezinta vreo importanta, de vreme ce acolo, in salbaticiile tot mai agresate de poftele si fantasmele speciei supreme, fiinte nevinovate privesc cu teama si neincredere cum habitatele lor devin tot mai restranse. Animalele, care candva stapaneau teritorii vaste, convietuind intr-o armonie sobra, si-au pierdut cu timpul terenurile de hrana, locurile de crestere a puilor si uneori chiar viata.

Pentru cine are rabdare sa afle un adevarat prea putin cunosut, afirm cu toata raspunderea ca si lupul poate manifesta afectiune, ca de altfel oricare alt animal tratat de mic cu blandete, rabdare si intelegere. Se pune doar problema daca cineva are disponibilitatea pentru a i le oferi.

In ciuda aparentelor, lupul este un animal sfios, temator, neincrezator, dar tandru si deosebit de inteligent, fapt care a facut ca numeroase popoare din vechime sa-l considere stramosul lor. Un asemenea popor a fost cel dac.

In natura nu exista buni si rai. Lucrul acesta trebuie sa-l intelegem bine si sa acceptam Creatia asa cum ne-a fost daruita spre buna gospodarire. Cand Mantuitorul ne-a sfatuit sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, a lasat deschisa calea intelegerii ca aproapele la care se referea nu este neaparat din aceeasi specie, ci natura in genere. Iata un simplu motiv pentru care avem dreptul si indatorirea sa judecam, dar trebuie sa fim deosebit de prudenti cand ne hotaram sa condamnam. Si mai ales, sa ucidem."

3 comentarii:

Anonim spunea...

foarte adevarat. mi-a placut f mult acest articol :)

Poze nunta Antonia spunea...

intr-adevar asa este , omul este singurul care merge pe principul '' totul mi se cuvine'' si , prin urmare, multe specii sunt pe cale de disparitie din cauza noastra

masaj erotic spunea...

Felicitari in primul rand pentru blog,este o munca depusa eficient,in al doilea rand pentru minunatele postari...mi se pare foarte interesant. succes si sa munciti cu cel putin acelasi simt de raspundere pe viitor