The Cove sau cum putem fi manipulati

Incep aceasta postare cu un film care va rapeste peste o ora din timp, dar care va poate ilumina legat de ce se poate intampla intr-o tara civilizata cum este Japonia, nu ma refer la practica vanarii efective, ci la manipularea populatiei, si blocarea accesului la informatia de interes public.

Un astfel de film te pune pe ganduri si te face sa te intrebi cate alte lucruri sunt ascunse, despre care nu stim nimic si care ne pot face foarte mult rau.
Vanarea delfinilor este o practica plina de cruzime si atat de inutila incat nu stiu de unde sa incep, cate vreme nimeni nu vrea sa consume aceasta carne, ea este vanduta drept carne de balena.

Acte de cruzime savarsim cu totii zilnic, ma refer aici atat la abatoarele clasice, cat si la vanatoarea sportiva, care o practica oameni cu venituri substantiale ce simt un fior deosebit, ucigand de placere, nu din necesitate. In definitiv ar ucide si oameni, doar ca, pentru asa ceva nu obti un permis cu cativa banuti.
Acest documentar m-a facut sa plang cu disperarea unui condamnat, si mi-a reamintit de ce nu merg la circ.

Cand eram copil eram frustrata ca toti prietenii mei erau dusi la circ de parinti, doar maica-mea refuza cu indarjire sa o faca, si-mi spunea, daca vreau sa vad animale chinuite atunci ma duce la circ. Sa nu o intelegeti gresit, nu era nici o ecologista, nici nu ii placeau animalele de companie, dar ceva din structura ei, ii spunea ca ce se intampla acolo este dramatic gresit.
Astfel ca prima data am fost la circ la 16 ani, cu inima indoita sa nu se intample cum imi spunea maica-mea.

Iubesc animalele, si le prefer compania, oricarui om, chiar si a celor din familia mea,asa ca ajunsa in preajma cortului circului, mi-am lungit gatul sa vad animalele depozitatea pe afara, legate de picioare, sezand in propriile excremente...dar nimic nu te lovea mai tare, ca privirea lor, era ca a animalelor de plus, fara viata.
M-am apropiat foarte mult, si nu aveau nici o reactie, atat de supuse si pasive, stomacul meu s-a strans ca un nod...intreaga reprezentatie a fost ca o tortura, cine mai crede in frumusetea luminitelor colorate, cand ele decoreaza gardul lagarului?

Imaginile din filmul acesta mi-au gravat in memorie "Sa nu te duci niciodata la un delfinariu!"
Si desi nu-mi place sa fac la fel ca mama, trebuie sa ma inclin in fata ei, pentru ca stiu ca la randul meu voi face la fel, doar ca probabil voi fi mult mai dura, si-i voi face sa se uite la The Cove si la Earthlings, asa cum miseleste am facut si cu sora-mea.

Fiti duri, cruzi, rai, neinduplecati, legati de scaune, fixati in fotolii, obligati-va toti oamenii pe care ii iubiti sa vada aceste documentare, sa constientizeze ca optiunea lor conteaza.
Nu guvernele schimba lumea, ci oamenii obisnuiti pasionati de lucrurile in care cred!