cand cerul parea mai departe

cand cerul parea mai departe

luni, 15 iunie 2009

radiografia unui om liber

Uneori îmi pare că oamenii se împart în două grupuri : cei din sistem şi cei care cred că nu fac parte din el.

Şi tot aşa uneori mă întreb care din ei sunt mai pierduţi în propria iluzie, ambele grupuri se arată cu degetul, dar niciunul nu e în afara lui, ne-am născut în sistem, ne hrănim în el şi murim tot acolo. Sistemul există, pentru ca e un produs al societăţii umane. Cât va exista o societate va exista un sistem.

Mi se pare adorabilă teoria celor antisistem, si a unei părţi a anarhiştilor : autoproclamata libertate spirituală, mentală şi nu în ultimul rând materială.

Dar se pare ca uita cu ostentaţie că aşa-numita lor libertate nu ar trebui să se concentreze la a judeca sistemul, ci efectiv de a trăi în afara lui.

Câţi dintre aşa-numiţii “oameni liberi” trăiesc independent de sistem ? Eu personal nu am cunoscut niciunul, s-au născut înăuntru, s-au hrănit cu ideile, cultura şi mentalităţile maselor ignorante pe care le dispreţuiesc azi. Au întrezărit un alt adevăr. Şi când sistemul nu le-a dat şansa au început să ridice vocea, pumnul, să se facă auziţi, aceia au stârnit revoluţii ideologice, mişcări ale maselor, au schimbat lumea în cursul ei.

Restul, cel puţin dintre contemporani, nu fac altceva decât masturbare intelectuala, afişarea unui dispreţ superior, şi în general cultivă lipsa profesionalismului, dar au un mare respect pentru filosofia lenii.

Trăind într-un dolce-far-niente, de fapt o atitudinea de resemnare, lipsă de iniţiativă, doar dulcea fericire de a zace în propriul nimic, în cadrul aceluiaşi “sfânt” sistem. Îşi construiesc aceleaşi icoane, din revoluţionarii trecutului, dezbat pacea, dragostea, sensul, viaţa, precum copii cruzi sau adulţi raţionali, se invârt în aceleasi spirale ca restul muritorilor, dar încă mă întreb cărui zeu suprem se închină ei, iar noi restul, plebea nu avem acces? Să fie oare libertatea acel zeu-concept?

Şi dacă e aşa, răsare o dilema, din limitarea mea cognitivă, să fie zeul cel aclamă ei, unul ca toţi ceilalţi din trecut? Acces rezervat doar unei clase de aleşi, să fie acest concept, doar un cuvânt ca toate celelalte spuse de oameni educaţi? Doar un cuvânt...asta a devenit libertatea.

Despre libertate, cu regretele de rigoare, dar nu este decât o noţiune utopică, ce a împrumutat un pic din spiritul marxist-leninist.

Visăm şi o cântam cu exasperare, a devenit un concept vulgarizat, de micii burghezi europeni, artiştii chipurile neînţeleşi în perspectiva cărora totul e o feerie, un vârtej de amestecuri emoţionale, dispreţ prost înţeles şi o slăbuţă cultură literară culeasă în urma unor ani de universitate, pendulând între bibliotecă, nopţi pierdute şi aburi de alcool.

Dar dincolo de toate astea, ţinând, în mod necesar, precum un laitmotiv, un roman la subraţ, acest “om liber” îţi va adresa fără vreo solicitare prealabilă, cel puţin una din judecăţile sale de valoare, îndelung ticluite din compoziţia vreunui scriitor, peroraţiile sale interioare, şi nepregetat o noţiune la modă între literaţii momentului.

Am toată "admiraţia" pentru oamenii aceştia liberi, doar mă înscriu în tagma lor, trăind mereu din joburi scurte şi uşor de lepădat, fără a solicita prea multă implicare personală, pendulând în umbra materială a familiei, a celulei centrale a “infamului” sistem cărora cad victime, prin naştere evident, caci considerăm că nu e vina noastră că împarţim geneza cu indivizi aparent reduşi la lumea lor de rotiţe în marea maşină socială.

Şi iată iarăşi privind în oglindă un chip netulburat decât de riduri de expresie, palme netăbăcite de mic intelectual, degete fine, ce ar fi putut cânta la pian, dar hai să fim serioşi, la cât sunt de leneş, aş fi ajuns doar un mediocru, de aş fi avut un dram de înclinaţie artistică, măcar.

Omul liber nu e liber, are aceleaşi boli care ne bântuie pe toţi. De e liber în mentalităţi, e dependent de prezenţa oamenilor, de a fi iubit, adulat, înobilat la rangul de “unicul” din viaţa cuiva.

Omul liber al zilei de azi nu vrea să deţină nimic, şi totuşi se hrăneşte din simpatia multora, îl validează un cât mai larg număr de prieteni, şi cât mai pitoreşti pentru a compensa propria lipsă de culoare, chiar şi prieteni abia cunoscuţi , o mică galerie pentru care el, pionul central e măsura tuturor lucrurilor.

De nu eşti unul dintre fani, se va strădui probabil să-ţi şocheze gândirea printr-un exerciţiu clasic de prostie a inteligenţei, presupund în mod eronat că până la el nu ai mai întâlnit conceptul respectiv. Dacă nici aceasta noua tactică nu merge, rămâi un limitat, băiete, căci ai pierdut, oricum, el fiind liber în gândire consideră că poate ai şi tu un sens pe pământ şi, mda, te tolerează, deşi eşti cam redus.

Oamenii liberi nu vor să fie contrazişi, ei si-au format o opinie, diferită de a maselor, poate chiar antagonică, iar ţie, sub nici o formă nu ţi-e permis să pui la îndoială dogma, eretic, nevrednic.

Omul liber al zilelor noastre e doar un adult întârziat ce-şi doreste prea mult să pară degajat şi emancipat din supa neputinţei majoritare.


4 comentarii:

Alex Ciopata spunea...

Oamenii tind să devina narcisisti şi sunt victime ale publicitaţii şi ale standardelor impuse de societatea modernă. Intoleranţa şi propaganda făcută sub ameninţarea sabiei călăului sau a soldatului sunt inerente oricărui sistem de etică heteronomă. Din acest motiv, o societate ierarhizată este posibilă numai pe baza saraciei şi a ignoranţei.
Parctic, viata ne este controlată la orice nivel, oamenii sunt maleabili la infinit, şi astfel este creată natura umană!
Ca sa citez din ce am scris anterior. Felicitari surioara, ma indemni sa incep sa scriu iar :)

Anonim spunea...

Ei ca sa vezi...pana la urma si acesti oameni liberi apartin unui sistem...al lor...dar deja cand apartii unui grup, unei categorii parca iti pierzi din coloratura....deci, finailzand concluziv, pana la urma omul liber care se crede unic e doar o rotita a unui alt sistem....bine ca nu isi dau seama, i-ar dobori ...
felicitari pentru scriitura...frumoasa radiografie

Anonim spunea...

dintotdeauna am cautat libertatea, chiar si inconstient uneori. mi s-a intamplat sa cred ca am gasit-o in tot felul de infime iluzii si de multe ori am picat in capcana de a crede ca sunt liber.
cred ca libertatea nu se obtine cautand-o ci doar fiind, trecand dincolo de fricile si dorintele tale.

am auzit ca te-ai intors la tine acasa. sunt curios cum esti acolo sus. mai libera? :P

gabi dora spunea...

libertatea e o stare de spirit, locatia doar poate limita aglomeratia, dar solitudinea te poate aduce, uneori, mai aproape de tine insuti...avantajul primordial e c anu mai sunt dependenta de internet :)) apropos, nu stiu cu cine am avut onoarea, sper sa imi dai de stire :)